Apeluri naţionale

Programul de schimb de experiență FLEX

Liceenii cu cetățenie română sunt invitaţi să participe la programul FLEX 2018-2019, program care se derulează în baza Protocolului de colaborare nr. 10584/06.10.2015 încheiat între Ambasada Statelor Unite în România, prin Consiliile Americane pentru Educație Internațională și Ministerul Educației Naționale.

 Programul de schimb de experiență FLEX este finanțat de către Departamentul de Stat al Guvernului Statelor Unite ale Americii și își propune să ofere liceenilor din România ocazia de a trăi în cadrul unei familii americane și de a studia într-un liceu american pe parcursul anului academic 2018-2019. 
 Participarea în Programul FLEX, aflat acum la al 3-lea an de existență în România este gratuită. În primii doi ani de implementare, FLEX România a oferit bursa către 49 de liceeni români selectaţi din diferite județe ale țării, care se află în acest moment, în Statele Unite ale Americii, în state precum Washington, Texas, Colorado, California, Ohio, Pennsylvania sau Maine. Programul se adresează și liceenilor cu dizabilități, în generația recentă, trei dintre bursieri fiind tineri cu dizabilități diverse.

  Competiția este deschisă liceenilor care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: 
au cetățenie română;
sunt născuți între 15 iulie 2000 și 15 Iulie 2003;
sunt actualmente în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a;
studiază engleza în liceu;
îndeplinesc criteriile pentru a obține viza SUA și nu au stat în SUA mai mult de 3 luni în ultimii 5 ani.

- Aplicaţia online este deschisă până pe 17 Octombrie 2017:   https://ais.americancouncils.org/flex
- Informații complete despre program sunt disponibile la adresa de email romania@americancouncils.eu și pe website-ul : www.americancouncils.ro
-       Persoană de contact: Eliza Chirilă, Country Representative – tel: 0769 696 698 (L-V, 9.00-17.00).